Fii Sanatos

Insuficienţă renală cronică terminală. Întrebări şi răspunsuri.

Generalitati

Întrebare-model. Ce reprezintă insuficienţa renală cronică terminală?

  • Răspuns-model. Insuficienţa renală cronică terminală reprezintă stadiul final de evoluţie a oricarei patologii renale, cînd organismul pacientului nu este capabil să menţină echilibrul mediului intern, în primul rînd echilibrul hidroelectrolitic, precum şi eliminarea deşeurilor azotate şi a diferitor toxine, fără intervenţii medicale permanente. În scurt timp pacientul/pacienta necesită aplicarea procedurilor de substituţie a funcţiei renale.

Întrebare-model. Cît de răspîndită este insuficienţa cronică renală terminală?

  • Răspuns-model. Cercetările epidemiologice au demonstrat că aproximativ fiecare a zecea persoană din lume suferă de o patologie renală cronică. Actualmente pe plan global sunt circa 2 milioane de persoane cu insuficienţă renală cronică terminală. Fiecare an IRC terminală este diagnosticată la 10:1,000,000 – 100:1,000,000 persoane în diferite ţări.

Întrebare-model. Care sunt cauzele principale ale IRC terminale?

  • Răspuns-model. Cauzele principale ale IRC terminale includ: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială (în ţările industrial dezvoltate), glomerulonefrita cronică, pielonefrita cronică (celelalte ţări) şi nefropatiile congenitale şi ereditare.

Întrebare-model. Care sunt factorii principali de risc în IRC terminale?

  • Răspuns-model. Factorii principali de risc cuprind: hipertensiunea arterială, dereglările metabolismului glucidic şi lipidic, administrarea cronică a medicamentelor nefrotoxice, vîrsta, dieta bogată în proteine.

Întrebare-model. Cum este stabilit diagnosticul de insuficienţă renală cronică terminală?

  • Răspuns-model. Diagnosticul de insuficienţă renală cronică terminală este confirmat cînd filtraţia glomerulară este ≤ 15 ml/min.

Simptome

Întrebare-model. Care sunt simptomele insuficienţei renale cronice terminale?

  • Răspuns-model. Semnele principale ale insuficienţei renale cronice terminale includ:
    • slăbiciune generală şi capacitatea de muncă scăzută,
    • edemele gambiene şi suboculare,
    • dispnee la efort fizic,
    • cefalee datorată hipertensiunii arteriale,
    • greţuri, vomă,
    • somnolenţă uneori pînă la comă,
    • miros neplăcut (uremic) în timpul respiraţiei,
    • diminuarea debitului urinar ziua şi majorarea lui noaptea.

Diagnostic

Întrebare-model. Ce modificări în examinările instrumentale şi de laborator sunt caracteristice pentru insuficienţa renală cronică terminală?

  • Răspuns-model.
    • Nivelul de creatinină > 700-800 μmol/l,
    • filtraţie glomerulară < 15 ml/min/1,73 m2,
    • uree > 35-40 mmol/l, potasiu > 5,5 mmol/l),
    • hemoglobină < 90 g/l).
    • La ecografie rinichii au de obicei dimensiuni micşorate (nefroscleroză; < 8,5 x 4,5) cu parenchim subţiat (<1,0-1,2 cm) şi cu ecogenitate crescută.
    • Este caracteristică creşterea valorilor tensiunii arteriale >140/90 mmHg.
    • Debitul urinar în general este micşorat, mai ales ziua.
    • Densitatea urinei este permanent redusă, fiind de obicei < 1,010-1,012 g/cm3.

Tratament

Întrebare-model. Ce fel de tratament este recomandat pacienţilor cu insuficienţă renală cronică terminală?

  • Răspuns-model. Pacientul administrează tratamentul complex, care include diferite modalităţi de substituţie a funcţiei renale, compensarea funcţiilor renale hormonale şi terapia complicaţiilor IRC terminale.

Întrebare-model. Care sunt modalităţile de substituţie a funcţiei renale?

  • Răspuns-model. Modalităţile de substituţie a funcţiei renale includ: hemodializa, dializa peritoneală, hemofiltrarea şi transplantul renal.

Întrebare-model. Care din procedeele de substituţie a funcţiei renale este cea mai favorabilă pentru evoluţia insuficienţei renale cronice terminale?

  • Răspuns-model. Modalitatea cea mai reuşită de substituţie a funcţiei renale reprezintă transplantul renal.

Întrebare-model. Care sunt regulile de bază în prevenirea insuficienţei renale cronice terminale?

  • Răspuns-model. Strategia de prevenire a insuficienţei renale cronice terminale constă în diagnosticare, prevenire şi tratamentul timpuriu şi adecvat al patologiei renale. Este importantă monitorizarea eventualelor maladii renale prin consultaţii regulate la nefrologi. Pacientul trebuie să echilibreze aportul hidric şi al sării de bucătărie, evitînd dezvoltarea hipertensiunii arteriale. Se recomandă micşorarea aportului de proteine (carne, peşte, produse lactate). Se recomandă evitarea sau limitarea administrării preparatelor medicamentoase cu potenţial nefrotoxic.

Ghidul pacientului: tratamentul de substituţie a funcţiei renale

Î. Care sunt direcţiile principale de tratament la pacienţii cu insuficienţă renală cronică?

  • R. Pacientul/ pacienta cu insuficienţă renală cronică administrează tratamentul de substituţie a funcţiei renale, care normalizează echilibrul hidroelectrolitic şi promovează eliminarea deşeurilor azotate şi a toxinelor uremice. Suplimentar, prin administrarea medicamentelor speciale (Eritropoietină şi Colecalcitriol) se compensează alte funcţii renale, în primul rînd cele hormonale: metabolismul fosfor-calcic/ formarea sau resorbţia osului şi sinteza hemoglobinei. De asemenea, pacientul ia tratament patogenetic şi simptomatic pentru complicaţiile insuficienţei renale cronice terminale: hipertensiune arterială, dereglările metabolismului lipidic, ateroscleroză accelerată, cardiopatie ischemică şi boală cerebrovasculară, afectarea sistemului nervos central, leziunile tractului gastrointestinal.

Î. Care sunt modalităţile de substituţie a funcţiei renale?

  • R. Modalităţile de substituţie a funcţiei renale includ: hemodializa, dializa peritoneală, hemofiltrarea şi transplantul renal.

Î. Care din procedeele de substituţie a funcţiei renale este metodă de primă elecţiune pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică terminală?

  • R. Modalitatea cea mai reuşită de substituţie a funcţiei renale reprezintă transplantul renal.

Î. Cînd se începe tratamentul de substituţie a funcţiei renale?

  • R. Filtraţia glomerulară < 15 ml/min/1,73 m2 reprezintă indicaţia relativă pentru iniţierea tratamentului de substituţie a funcţiei renale. Dacă filtraţia glomerulară scade < 5 ml/min/ 1,73 m2, apare indicaţia absolută pentru iniţierea tratamentului de substituţie a funcţiei renale. 

Î. Care sunt factorii, ce condiţionează iniţierea tratamentului de substituţie a funcţiei renale la pacienţii cu filtraţia glomerulară 5-15 ml/min/1,73 m2?

  • R. Aceşti factori pot fi împărţiţi în 2 grupuri majore: legate cu pacientul (copii, diabetici, bolnavii slăbiţi) şi secundare severităţii manifestărilor insuficienţei renale cronice (sindromul uremic – intoxicaţie (greţuri şi vărsături), somnolenţă, comă; hipervolemie – hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă congestivă rezistente la tratament conservator; dereglările electrolitice potenţial letale – hiperpotasemia).

Î. Care sunt contraindicaţiile pentru tratamentul de substituţie renală prin hemodializă?

  • R. Contraindicaţii absolute sunt relativ puţine şi includ: alergie la Heparină, imposibilitatea accesului vascular şi tensiunea arterială sistolică < 80 mm Hg. Cele relative cuprind: boli psihice majore, neoplaziile, sindroamele hemoragice, maladiile somatice decompensate.

Î. Care sunt contraindicaţiile pentru tratamentul de substituţie renală prin dializă peritoneală?

  • R. Contraindicaţiile sunt multe şi includ: peritonita, carcinomatoza, ascita, fibroza peritoneului şi aderenţele în urma diferitor intervenţii chirurgicale, herniile abdominale, insuficienţa respiratorie.

Î. Care sunt avantajele comparative ale hemodializei şi ale dializei peritoneale?

  • R. Hemodializa asigură controlul metabolic mai bun, evită riscul infecţiei abdominale, nu scade eficienţa în timp. Dializa peritoneală este mai ieftină, mai puţin influenţează hemodinamica, poate fi efectuată acasă, păstrează mai bine funcţia renală restantă.

Î. Care sunt avantajele şi dezavantajele hemofiltrării şi hemodiafiltrării faţă de hemodializă?

  • R. Hemofiltrarea şi în special hemodiafiltrare afectează mai puţin hemodinamica pacienţilor, mai rar se complică cu micşorarea tensiunii arteriale şi mai bine elimină toxinele uremice cu masă moleculară medie şi mare. Dezavantajele: sunt mai scumpe şi necesită echipament special.

Î. Care este regimul de tratament în hemodializă?

  • R. Pacientul ia tratamentul prin hemodializă cu ajutorul aparatajului special în centrul de dializă 2-3 ori pe săptămînă timp de 4 ore. 

Î. Care este regimul de tratament de dializă peritoneală?

  • R. Pacientul ia tratamentul de sine stătător, iniţial în centrul de dializă, iar după o antrenare specială, continuă şedinţe de dializă acasă, într-o încăpere special amenjată. În caz de dializă ambulatorie continuă, pacientul efectuează 5-6 zile din săptămînă, 4-5 schimburi a soluţiei de dializă în cavitatea peritoneală. Dializa peritoneală poate fi efectuată şi cu ajutorul aparatajului special, care automat schimbă soluţia de dializă pe parcursul nopţii.

Protocol clinic naţional „Insuficienţă renală cronică terminală sub dializă”, Chişinău 2009