Fii Sanatos

Cancerul cervical (cancerul de col uterin)

Generalitati

CE ESTE CANCERUL CERVICAL (CANCERUL DE COL UTERIN)?  

Cancerul cervical este o boala în care celulele normale de la nivelul țesutului cervical se transforma în celule maligne. Cervixul sau colul uterin este porțiunea cea mai joasă și mai îngustă a uterului. Cervixul face legătura între vagin și uter.                     
Cancerul de col uterin de obicei, se dezvoltă progresiv, adică pe trepte. Înainte de apariția cancerului, celulele colului cervical se transformă, proces numit displazie, și devin celule anormale ale țesutului cervical. Mai tîrziu, celulele neoplazice se multiplică și se răspîndesc în profunzimea colului cervical pînă în zonele vecine. 

CARE ESTE IMPACTUL ACESTEI MALADII?

Conform datelor statistice oferite de Organizaţia Mondială de Sănătate anual peste 270 mii de prietene, soții, mame, fiice, surori din lumea întreagă, mor din cauza cancerului de col uterin. În Romania, incidența cancerului de col uterin în 2004 a fost 3761 cazuri și s-au înregistrat 1800 decese în perioada de vîrsta 45-54 ani. În Republica Moldova în fiecare an sunt depistate peste 300 de femei cu aceasta maladie, la momentul actual fiind la evidență circa 4000 femei, care au facut cancer de col uterin.

CARE SUNT FACTORII DE RISC PENTRU A DEZVOLTA CANCERUL DE COL UTERIN?

Cancerul de col uterin nu este considerat a fi ereditar (nu se transmite din generație în generație). El este cauzat de anumite tipuri ale unui virus frecvent întîlnit – virusul papiloma uman(HVP).

Alti factori de risc posibili: Fiți cu noi pe facebook:

  • numărul mare de sarcini la termen (şase sau mai multe sarcini)
  • multipli parteneri sexuali
  • primul contact sexual la o  vîrstă foarte frageda
  • fumatul
  • contraceptivele orale cu doze crescute de estrogeni, administrate timp îndelungat
  • sistemul imunitar slăbit
  • rasa pare să joace un rol asupra riscurilor de dezvoltare a  cancerului colului uterin. Acesta apare de doua ori mai frecvent la femeile hispanice, fată de cele caucaziene. Femeile afro-americane dezvoltă acest cancer cu o frecvență de 1,5 ori mai mare decît femeile caucaziene.

Simptome

Din pacate, cancerul de col uterin poate să nu aibă nici un semn sau simptom pînă la atingerea unui stadiu avansat. Unele dintre semne ar putea fi: Fiți cu noi pe facebook:

  • sîngerări vaginale anormale
  • sîngerări după contactul sexual
  • secreții vaginale neobișnuite
  • dureri pelviene. 

Diagnostic

CUM POȚI DEPISTA LA TIMP CANCERUL DE COL UTERIN?

Jumatate din femeile depistate cu cancer de col uterin au vîrsta cuprinsă între 35-55 ani. Și cel mai probabil că au deja copii și contribuie la venitul și bunăstarea familiilor lor. De aceea, este important ca fiecare femeie să vorbească cu medicul său și să afle mai multe despre metodele de diagnostic precoce a cancerului de col uterin – cel mai informativ fiind testul Papanicolau (PAP-test), care ajută la detectarea modificărilor anormale la nivel de celule ale colului uterin, înainte ca acestea să devină canceroase.

Investigații recomandate: Fiți cu noi pe facebook:

  1. Testul Papanicolau – consta în raclarea celulelor de pe suprafața colului cervical și a vaginului. Celulele sunt apoi studiate la microscop pentru a vedea dacă sunt modificate. Societatea Americană de Cancer afirmă că 60-80% dintre femeile nou diagnosticate cu cancer cervical invaziv nu au facut un test Papanicolau în ultimii 5 ani anterior diagnosticului și multe nu au efectuat niciodată un astfel de test. În Republica Moldova acest test se efectuează gratuit.
  2. Colposcopia – metoda prin care se vizualizează interiorul vaginului și cervixului (colul uterin) pentru zonele modificate.
  3. Biopsia – se prelevă o bucată de țesut din cervix și se studiază la microscop de către medicul anatomopatolog pentru semne de cancer.
  4. Examenul obiectiv pelvian – examinarea vaginului, cervixului, uterului, tubilor lui Fallope (trompelor uterine), ovarelor și rectului.
  5. Chiuretajul endocervical – este o metodă pentru prelevarea de celule sau țesut din regiunea cervicală cu ajutorul unei chiurete.
  6. Radiografia toracelui.
  7. Computer tomografia.
  8. Limfangograma.
  9. Examinarea ultrasonografică.
  10. Rezonanța magnetică nucleară.

Tratament

Cum poate fi tratat cancerul de col uterin?

In cazul cind s-a stabilit diagnosticul de cancer cervical si acesta s-a confirmat histologic, tratamentul este necesar de fi efectuat la o institutie specializata cu medici calificati in domeniul respectiv. Tratamentul este dependent de stadiul maladiei.
In stadiile precoce se efectueaza interventia chirurgicala - histerectomia (extirparea uterului si a unei parti a vaginului) si/sau limfadenectomie pelvina (extirparea nodulilior limfatici). Daca pacienta doreste, si stadiul bolii permite, se poate pastra fertilitatea prin efectuarea unei interventii miniivazive - electrocauterizarea sau conizatia, care se face in limitele tesuturilor sanatoase. Daca aceasta nu e realizabil,exista o alternativa - trahelectomia (extirparea colului uterin pe cale vaginala).
In stadiile mai avansate tratamentul este mult mai complex si include in sine atit interventia chirurgicala cu histerectomie si limfadenectomie precum si radioterapie pelvina externa si interna. Pacientele care au fost tratate chirurgical, dar prezinta risc major  de recidiva a tumorii postoperator se efectueaza si radioterapia cu sau fara chimioterapie.
In stadiile precoce cu tumori mai mari de 4 cm pot fi tratate prin:

  • Radioterapie si chimioterapie cu Cisplatin
  • Histerectomie cu radioterapie postoperatorie adjuvanta
  • Chimioterapie cu Cisplatin urmata de histerectomie.

Stadiile avansate(st.IIB-IV) se trateaza cu radiotrapie si chimiotrapie cu cisplatina. Fiți cu noi pe facebook: