20/10/17 (4076 vizualizari)
Cercetătorii americani au elaborat niște nanoparticule cu conținut de acid linoleic (LipoLLA), care s-au adeverit a fi mai eficace decât antibioticele în tratamentul ulcerului și cancerului gastric, cauzate de bacteria Helicobacter pylori. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Acidul linoleic – reprezintă un omega-6 acid gras, nesaturat, care se găsește din abundență în uleiurile vegetale. La contactul cu H.pylori, aceste nanoparticule LipoLLA se fixează pe membrana bacteriană și excretă acid linoleic, dereglând integritatea membranei, cu moartea ulterioară a agentului patogen.
"Schemelele actuale de tratament al H.pylori, cel mai frecvent agent patogen al ulcerului gastric și gastritei cronice, se confruntă cu problema rezistenței la antibiotice, - a declarat unul dintre autorii studiului, Liangfang Zhang,de la Universitatea din California. - Prin urmare, scopul nostru a fost de a crea un instrument nanoterapeutic, ce poate rezista la condițiile de mediu în stomac, poate distruge bacteriile și poate evita dezvoltarea rezistenței ".
Conform rezultatelor studiilor, la șoarecii care au înghițit nanoparticule fluorescente, s-a redus încărcătura bacteriană în stomac și a scăzut nivelulul markerilor inflamatori. Comparativ cu tratamentul antibiotic standard, LipoLLA s-au dovedit a fi mai sigure și mai eficiente împotriva H.pylori.
Nanoparticulele create nu au fost toxice și nu au condus la dezvoltarea rezistenței la antibiotice.
Rezultatele cercetărilor au demonstrat că în urma utilizării nanoparticulelor LipoLLA, a avut loc scăderea colonizării bacteriene în stomac. Acum autorii acestui proiect intenționează să continue cercetările, punând accent pe consolidarea în continuare a stabilității și eficienței acestora. Fiți cu noi pe facebook:
www.medportal.ru