Fii Sanatos


Noutăți încurajatoare în domeniul oncologiei. Un nou test sanguin va permite depistarea precoce a cancerului.

13/02/18 (2252 vizualizari)

Știința nu stă pe loc! De curând a fost elaborat un test sanguin, neinvaziv, care poate depista 8 tipuri de cancer, cu mult înainte de apariția simptomelor. Oamenii de știință spun că acest test poate identifica și localizarea tumorii. 

Astfel, autorii susțin că acest test, primul test neinvaziv, poate identifica concomitent cele mai frecvente tipuri de cancer: ovarian, hepatic, gastric, pancreatic, esofagian, de colon, pulmonar și mamar. Acestea sunt responsabile de mai mult de 60% din decesele prin cancer în SUA. În plus, 5 dintre acestea – cancerul ovarian, hepatic, gastric, pancreatic și esofagian, nu au în prezent teste de screening.

Este cunoscut faptul că, cu cât mai devreme este depistat cancerul, cu atât mai mare succes va avea tratamentul, fie prin intervenție chirurgicală, fie prin chimioterapie. Nickolas Papadopoulos, profesor în oncologie și patologie la Johns Hopkins, care a condus procesul de elaborare a testului, susține că, scopul lor a fost de a depista mai multe tipuri de cancer printr-un singur test, dar și de a identifica procesul tumoral cât mai precoce.

Testul, denumit CancerSEEK, bazat pe 30 de ani de cercetare, are ca reper 2 indici majori ai cancerului. În primul rând, sunt identificate 16 mutații genetice, care vorbesc despre leziuni ale fragmentelor de ADN eliminate de celulele canceroase în fluxul sanguin. În al doilea rând, acest test scanează 8 proteine, depistate frecvent în cantități mai mari în probele sanguine la persoanele cu cancer.

Prin măsurarea acestor 2 indici, testul a permis detectarea cancerului în 70% din probele sangvine colectate de la 1005 pacienți, deja diagnosticați cu una din cele 8 forme de cancer.

Totuși, testul pare să fie mai eficient în depistarea unor tipuri de cancer, decât în altele. Prin intermediul acestuia a fost depistat cancerul ovarian în 98% din cazuri, iar cancerul mamar doar în 33% din cazuri.

De asemenea, autorii raportează că, testul a fost mai sensibil în depistarea cancerului în stadiile mai avansate. Acesta a fost capabil să identifice prezența celulelor canceroase în 78% cazuri la persoanele diagnosticate cu cancer în stadiul III, în 73% - la persoanele cu cancer în stadiul II și 43% - la persoanele diagnosticate cu cancer în stadiul I.

Autorii bănuiesc că, mulți vor spune că această sensibilitate nu este suficient de bună, dar luând în considerație că 5 tipuri de cancer încă nu au în prezent nici un test de screening, atunci se poate vorbi despre un început favorabil. Este remarcabil și faptul că, atunci când cercetătorii au efectuat testul pe 812 probe de sânge de control de la persoane sănătoase, au fost doar șapte rezultate fals pozitive. Fiți cu noi pe facebook:

Acest test încă mai necesită cercetări și nu este disponibil publicului larg, dar totuși rezultatele sunt îmbucurătoare.