14/10/20 (4745 vizualizari)
Conform unui studiu realizat în cadrul Universității Harvard, consumul de fructe și legume care conțin reziduuri de pesticide ar putea afecta negativ fertilitatea bărbaților, reducând calitatea spermei.
Cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit că la bărbații care au consumat în cantități mari fructe și legume cu reziduuri de pesticide, s-a micșorat cu 49% numărul de spermatozoizi și cu 32% - cantitatea spermei, decât la cei care au consumat mai puține produse cu reziduuri de pesticide.
Autorii studiului, publicat pe site-ul de specialitate Human Reproduction, spun că e nevoie de cercetări aprofundate în acest domeniu și că rezultatele lor nu ar trebui să încurajeze oamenii să reducă din consumul de fructe și legume.
Jorge Chavarro, profesor de nutriție și epidemiologie al școlii Harvard, a declarat că ”punerea în aplicare a strategiilor orientate spre evitarea consumului de fructe și legume ce conțin reziduuri de pesticide, în favoarea celor ecologice, poate fi o metodă de rezolvare a acestei probleme.”
Acesta este primul studiu care analizează legătura dintre consumul fructelor, legumelor cu reziduuri de pesticide şi calitatea materialului seminal.
În perioada anilor 2007-2012, au fost analizate 338 mostre de spermă a 155 de bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani. Au fost colectate date despre fertilitatea participanților, greutatea corporală, regimul alimentar, tabagism și corelate ulterior cu influența acestor factori asupra calităţii spermei. Specialiştii au observat că, bărbaţii care consumau constтat fructe şi legume cu un înalt conţinut de pesticide reziduale, înregistrau o scădere vădită a calităţii spermei, decât cei care mâncau zilnic mai puţin de 1,5 porţii de fructe şi legume. Concentraţii ridicate de pesticide au fost înregistrate inclusiv în mere, căpşuni şi ardei gras. Totodată, cercetătorii explică că, o altă consecinţă a consumului de pesticide este volumul redus al unei ejaculări.
Dar, autorii studiului susțin că rezultatele au fost influențate de faptul că bărbații care se adresează la clinicile de fertilitate au deja probleme calitative și/sau calitative ale materialului seminal, ceea ce face dificil să se stabilească dacă rezultatele vor fi similare în populația generală. De asemenea, dieta a fost evaluată doar o singură dată și ar fi putut fi modificată în timp, iar cercetătorii nu au avut informații dacă alimentul a fost cultivat convențional sau organic.
Dr. Allan Pacey, profesor în andrologie la Universitatea din Sheffield, susține că calitatea spermei ar putea fi influențată și de alți factori, întrucât rezultatele de la Harvard reprezintă un studiu observațional. El a spus că nu există dovezi că ingerarea fructelor/legumelor ecologice ar îmbunătăți calitatea materialului seminal, dar speră că studiul va încuraja cercetări mai detaliate, care vor putea oferi un răspuns definitiv în acestă problemă.
Bărbații care doresc să-și îmbunătățească calitatea spermei, trebuie să respecte o dietă sănătoasă, echilibrată, pînă vor fi disponibile mai multe informații. Fiți cu noi pe facebook:
theguardian.com