Fii Sanatos


Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei

20/10/17 (4336 vizualizari)

Anual, la data de 28 septembrie, la inițiativa Alianţei Mondiale pentru Controlul Rabiei, este marcată Ziua Mondială de luptă contra Rabiei.                

Această acțiune are drept scop sensibilizarea populaţiei despre riscul de îmbolnăvire cu rabie, informarea referitor la modul de prevenire și modalităţile de eliminare a principalelor surse de rabie la nivel mondial.                                         

Rabia (turbarea) este o boală din categoria zoonozelor, provocată de virusul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae), care atacă sistemul nervos, boala avînd un sfîrșit letal.                                                                                                             

Pe parcursul a 9 luni ale anului 2014, în Republica Moldova s-au înregistrat 87 cazuri de rabie la următoarele specii de animale: cîini – 27 cazuri, vulpi – 26, bovine  - 10, pisici – 9, căprioare – 6,  caprine – 3, ovine, liliac, bursuc, jder, dihore, șobolan – cîte un caz. 

Cel mai frecvent cazuri de rabie s-au înregistrat în următoarele raioane: Strășeni – 8 cazuri, Anenii Noi și Chișinău - cîte 3 cazuri, Nisporeni – 6, Orhei – 5, Ungheni – 4, Dondușeni, Dubăsari, Fălești, Ialoveni – cîte 3 cazuri.

În scopul prevenirii infectării cu rabie, specialiștii din sănătate publică recomandă populaţiei să respecte următoarele comportamente:

  • Vaccinaţi animalele de companie, precum şi celelalte animale care vin în contact permanent cu omul împotriva rabiei.
  • Nu lăsaţi să hoinărească liber şi trebuie supravegheate animalele, atunci când sunt afară.
  • Animalele sălbatice nu trebuie ţinute niciodată pe post de animale de companie.

Nu numai că acest lucru este ilegal, dar animalele sălbatice reprezintă o potenţială ameninţare de a face rabie pentru stăpânii lor şi pentru alte persoane. Fiți cu noi pe facebook:

  • Evitaţi contactul cu animale sălbatice şi fără stăpân.
  • Învăţaţi copiii să nu atingă niciodată animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase. În situaţia în care este observat un animal sălbatic care se comportă neobişnuit, cazul trebuie raportat autorităţilor sanitar-veterinare locale.
  • Dacă aţi fost muşcat de un animal, rana trebuie spălată profund cu apă şi săpun și solicitaţi de urgenţă ajutor medical.
  • Dacă animalul de companie a fost muşcat – adresaţi-vă medicului veterinar pentru tratament și îngrijire.