20/10/17 (4856 vizualizari)
Ȋn fiecare an, la 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Data a fost stabilită ȋn 1992, de Adunarea Generală a ONU, pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discrimiarea. ONU doreşte ca ȋntreaga lume să devină mai responsabilă ȋn ceea ce priveşte integrarea persoanelor cu dizabilităţi.
Aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de un handicap, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Oamenii cu dizabilităţi, mai ales cei cu probleme de comportament, sunt deseori marginalizaţi de ceilalţi.
Copiii sunt cei mai grav afectaţi de această discriminare. Ei nu ȋnţeleg faptul că sunt diferiţi de marea majoritatea a populaţiei. Nu pot să ţină pasul cu cei de vȃrsta lor, ȋnţeleg mai greu şi se pot exprima mai greu. Pentru a-i ajuta pe aceşti copii, dar şi pe adulţii cu probleme, autorităţile şi ONG-urile au demarat zeci de proiecte de sensibilizare.
Astfel, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi are ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de dizabilitate şi mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor şi bunăstării persoanelor cu dizabilităţi. Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilităţi în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale. În fiecare an există o temă diferită, în jurul căreia sînt organizate toate activităţile dedicate acestei zile. Tema anului curent este ”Promisiunile tehnologiilor moderne”.
Ziua de 3 decembrie este prilejul prin care fiecare dintre noi se poate implica şi îşi poate afirma sprijinul pentru ca persoanele cu dizabilităţi să se bucure de şanse egale. Comunitatea are nevoie să cunoască aceste persoane, nevoile şi aptitudinile, serviciile pe care trebuie să le dezvolte. Fiți cu noi pe facebook:
http://www.idpwd.com.au/