Fii Sanatos


Fetopatia diabetică a nou-născutului

20/10/17 (3840 vizualizari)

DIABETUL ZAHARAT ŞI SARCINA

Diabetul zaharat reprezintă o tulburare medicală severă caracterizată de variaţia sau persistenţa unui nivel ridicat de glucoză în sînge, cauzat de secreţia insuficientă de hormon insulinic. Este o complicaţie ce se întinde pe durata întregii vieţi şi prezintă numeroase complicatii. Multe persoane nu ştiu ca această boală poate aparea deseori şi în timpul sarcinii unei femei care nu s-a mai confruntat înainte cu probleme de diabet. Apariţia fenomenului este cauzată de schimbările multiple la care este supus corpul femeii pe parcursul sarcinii şi poartă numele de diabet gestaţional. El poate afecta pînă la două treimi din gravide. Netratat corespunzator, duce la complicaţii serioase atît pentru mamă cît şi pentru făt.

Ce reprezintă mai exact diabetul?

Diabetul este cunoscut ca o tulburare de metabolism, adica a modului în care organismul nostru proceseaza alimentele pentru furnizarea de energie.

Diabetul gestaţional şi riscurile pentru mamă.

Viitoarele mame trebuie să înţeleagă faptul că diabetul gestaţional nu reprezintă neaparat un risc imediat pentru ele şi pentru copil. Adică o mamă cu acest tip de diabet poate naşte un copil sănătos şi fără complicaţii, cu condiţia să menţină un tratament riguros atît în timpul sarcinii, cît şi ulterior.

Factorii de risc:

  • Desi nu sunt prezentate ca reguli, s-a dovedit faptul, că unii factori de risc pot contribui la dezvoltarea diabetului gestaţional. Ei sunt:
  • Vârsta. S-a constatat că femeile trecute de 30 de ani prezintă un risc mai mare de diabet gestaţional.
  • Familia sau istoricul personal. Şansele că mama să aibă diabet cresc proporţional cu prezenţa în familia ei a altor membri care au avut sau au diabet.
  • Greutatea. Este de la sine înţeles faptul că dacă mama este supraponderală înainte de sarcină, şansele ca ea să dezvolte diabet gestaţional în timpul sarcinii cresc foarte mult, însa nu reprezintă o premizsă obligatorie pentru boală.
  • Sarcină anterioară cu complicaţii.

Diabetul și riscurile pentru copil:

  • Măreşte probabilitatea de a naşte un copil cu malformaţii. S-a dovedit faptul, că femeile care nu au efectuat un control amănunţit de depistare a diabetului pe timpul sarcinii, au fost mai predispuse de a naşte un copil cu malformaţii ca: malformaţii ale cordului, ale creierului sau maduvei spinării. De asemenea, creşte riscul de avort spontan.
  • Hipoglicemie. Copiii născuţi din mame care aveau diabet gestaţional au prezentat la naştere un nivel foarte scăzut al glicemiei.
  • Macrosomia. Reprezintă un defect la naştere caracterizat printr-un corp foarte mare, defect cauzat de faptul că glucoza suplimentară din organismul mamei a trecut la copil traversînd placenta. Organismul copilului, fiind forţat la producerea unei cantităţi mărite de insulină pentru procesarea glucozei, va stoca astfel glucoza sub formă de grăsime. Din cauza că grăsimea se va concentra de obicei în jurul mijlocului şi al umerilor, mama va întîmpina dificultăţi serioase la naştere sau chiar va fi imposibil să nască copilul fără intervenţii medicale suplimentare.
  • Moartea fătului. Este o situaţie destul de rar întîlnită, însă nu trebuie minimizat riscul unei posibile morţi a bebeluşului imediat după naştere sau chiar înainte de a se naşte.

Alte probleme. Numeroase cercetări au dovedit faptul, că pe lîngă problemele enumerate mai sus, un copil născut din mamă cu diabet mai poate prezenta şi alte probleme: tulburări de respiraţie, obezitate în copilărie sau diabet în adolescenţă. Fiți cu noi pe facebook:

Protocol clinic naţional Fetopatia diabetică a nou-născutului, Chişinău 2012