20/10/17 (3333 vizualizari)
Oxitocina cu ”reputația” de ”hormon al dragostei”, joacă un rol important în procesul de excitare sexuală. Dar un studiu recent susține că, există și o altă latură în acțiunea oxitocinei – ea induce un comportament similar celui asigurat de alcool.
Dr. Ian Mitchell împreună cu colegii săi, de la Școala de Psihologie, Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, au publicat concluziile lor în Journal of Neuroscience and Biobehavioral Review.
Oxitocina este produsă în hipotalamus, apoi depozitată în lobul posterior al hipofizei, de unde este secretată în sânge. Ea reprezintă un hormon și neurotransmițător ce stimulează contracțiile uterine în timpul nașterii și lactația. Totodată, oxitocina influențează și comportamentul emoțional, cognitiv, social, inclusiv comportamentul matern, excitarea sexuală, anxietatea, frica și încrederea.
Dar, Dr. Ian Mitchell vine cu date noi care confirmă că, oxitocina și alcoolul sunt două substanțe diferite, însă cu efecte similare asupra comportamentului: “Am fost surprinși de incredibila asemănare între efectele celor doi compuși”. Atât alcoolul cât și oxitocina favorizează altruismul, generozitatea, empatia. Ambele substanțe inhibă activitatea cortexului prefrontal și limbic al creierului, cu reducerea senzației de anxietate și frică, anihilează stresul, individul devine mai dezinhibat și mai dispus să aibă încredere în ceilalți.
Efectele similare a alcoolului și oxitocinei asupra comportamentului, au provocat echipa de cercetare să testeze dacă alcoolul și oxitocina au aceleași efecte asupra creierului.
Deci, au fost analizate o serie de studii care au evaluat efectul oxitocinei și alcoolului asupra creierului – prin administrare intranazală. S-a descoperit că, deși oxitocina și alcoolul acționează asupra diferitor receptori, efectele lor asupra acidului gama-aminobutiric (GABA) la nivel de cortex prefrontal și limbic, au fost similare.
"Aceste circuite neuronale controlează modul în care este perceput stresul sau anxietatea, mai ales în unele situații sociale, cum ar fi oferirea unui interviu sau prezența curajului de a invita pe cineva la o întâlnire", a spus dr. Mitchell. "Sub influența substanțelor ca oxitocina și alcoolul, situația poate părea mai simplă."
Cu toate acestea, cercetătorii nu recomandă utilizarea oxitocinei și nici a alcoolului pentru a crește rezistența la stres, subliniind efectele negative ale fiecărei substanțe. Ei au observat că atât alcoolul, cât și oxitocina îi poate face pe oameni să devină mai agresivi, lăudăroși, invidioși și să se simtă mai superiori. În plus, acționând asupra sentimentului de frică și asupra percepției, ambii compuși pot „încuraja” riscuri inutile.
Și totuși, dr. Gillespie constată că această substanță poate fi utilizată clinic: ”Nu cred că vom ajunge la folosirea oxitocinei ca o alternativă a alcoolui. Dar aceasta este un compus neurochimic unic, ce poate fi utilizat în tratamentul unor boli psihologice și psihice.”
În luna martie, în cadrul unui studiu condus de cercetătorii Harvard Medical School din Boston, Massachusetts, s-a descoperit că oxitocina poate avea, de asemenea, și impact asupra greutății corporale – cel puțin la bărbați. Oamenii de știință au stabilit o doză unică de oxitocină administrată intranazal, cu scop de a reduce aportul de calorii și alimente grase la bărbații sănătoși.
Sursa: http://www.medicalnewstoday.com/ Fiți cu noi pe facebook: